Rupem conopida buchețele, o spălăm sub jet de apa, o scurgem și o punem la fiert în apă cu puțină sare, 10 minute, să se înmoaie. Când este gata, scurgem zeama.
Clătim rapid ciupercile printr-un jet de apă, le scurgem și le tăiem felii, apoi le punem la călit în uleiul incins. Le lăsăm până scade zeama.
Într-o crăticioară încingem untul, adăugăm făina și amestecăm rapid. Stingem cu câte puțin lapte, amestecând continuu. Adăugăm sare, piper negru măcinat și cimbru și fierbem, amestecând continuu până sosul se îngroașă.
Ungem un vas termorezistent cu unt, apoi presărăm pesmetul. Punem conopida, ciupercile, apoi turnăm deasupra sosul. Presărăm cașcavalul ras și dăm forma la cuptor până se rumenește frumos.
Pentru acest weekend vă propunem o rețetă ușor de preparat, gustoasă și sănătoasă: Conopidă cu ciuperci la cuptor.